Fetița cu chibrituri

SOLD OUT

! Am prelungit perioada în care pot fi aduse pachetele pentru donații !

Pentru ca povestea să prindă viață, vă așteptăm până în 20 decembrie, inclusiv, la sediul Filarmonicii de Stat Oradea, din str. Moscovei, nr. 5 se va organiza o campanie de strângere de donații (jucării, obiecte vestimentare, etc.,) pentru copiii aflați în nevoie, împreună cu Asociația Caritas Eparhial Oradea.

Vă invităm pe această cale să vă alăturați demersului nostru prin participarea la concerte, iar cei interesați să facă donații sunt rugați să împacheteze produsele în cutii sau plase pe care să fie notată vârsta și mențiunea fată sau băiat. Pachetele pot fi aduse până în 20 decembrie, între orele 8:00 și 16:00, la sediul Filarmonicii de Stat Oradea, str. Moscovei nr. 5. De asemenea, la concerte va fi prezent și un reprezentant al Asociației Caritas Eparhial Oradea, oferind posibilitatea celor dornici de a da o mână de ajutor, să facă donații bănești, în sumă fixă de 15 lei prin POS sau orice sumă prin donație directă în cutia special amenajată în acest sens.

 

Luni, 20 decembrie 2021, ora 10

Sala de concerte „Enescu – Bartókˮ

CONCERT EXCEPȚIONAL DEDICAT COPIILOR

FETIȚA CU CHIBRITURI

inspirat de povestea lui Hans Christian Andersen, muzica de Silvano Scaltritti

ANSAMBLUL DE SUFLĂTORI ȘI CORUL FILARMONICII DE STAT ORADEA

Narator: Nora Tiu

Fetița: Ilinca Tiu

Dirijor: Lorenzo Moroni

Dirijor cor: Lászlóffy Zsolt

Povestea dramatică scrisă de poetul danez Hans Christian Andersen îmbracă haina speranței și a spiritului de într-ajutorare în cadrul concertului extraordinar ”Fetița cu chibrituri”. Variantă adaptată pentru cor și orchestră, această poveste fascinantă, va include arta dramatică și cea coregrafică oferind copiilor mici și mari șansa de a înțelege cât mai aproape de adevăr simbolistica acestei povești, inclusiv prin analogii la zilele noastre, în care ignoranța și bulling-ul sunt constante sociale. Inspirați de emoția și profunzimea poveștii ”Fetița cu chibrituri”, artiștii Filarmonicii de Stat Oradea vor susține acest concert atât în limba română (11 și 15 decembrie) cât și în limba maghiară (13 decembrie).

 

Date

Dec 20 2021
Expired!

Time

10:00 am - 11:00 am

Location

Filarmonica de Stat Oradea

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Facebook
Instagram
Skip to content