Enigma britanică

Enigma britanică

St. Paul’s Suite pentru orchestră de coarde, op. 29 de Gustav Holst este o lucrare dedicată instrumentelor cu coarde, publicată în anul 1922. Finalizată cu aproape un deceniu înainte, până la data publicării lucrarea a suferit numeroase modificări. Numele St. Paul l-a dobândit de la Școala de Fete cu același nume din Hammersmith, Londra. Între anii 1905-1934, compozitorul și-a desfășurat activitatea didactică în școala mai sus amintită,perioadă în care s-a construit și un studio izolat fonic în respectiva instituție. Datorită acestui fapt, Holst, simțindu-se recunoscător a intitulat suita după numele școlii. 

Cea de-a doua lucrare a serii este dedicată tot ansamblului de coarde. Cu toate că este o lucrare din perioada timpurie de ceație, Serenada în mi minor pentru orchestră de coarde, op. 20 a lui Edward Elgar  este una dintre puținele creații de care compozitorul a fost pe deplin mulțumit. Exigent cu sine însuși, Elgar afirma odinioară faptul că lucrările compuse până la această serenadă, sunt doar niște experimente muzicale. 

 Lucrarea intitulată Variațiunile „Enigma”, op. 36, a fost compusă de Elgar la finele secolului al XIX-lea și cuprinde 14 variațiuni pe o temă dată. Compozitorul a dedicat lucrarea prietenilor din anturajul său, astfel încât fiecare schiță variațională creonează o cunoștință apropiată. De-alungul discursului sonor sunt portretizați soția sa, Alice, prieteni apropiați ai cuplului, și chiar Elgar însuși.

Dirijorul Ertüngealp Alpaslan și-a început studiile muzicale în orașul său natal, Istanbul, acolo unde a studiat pianul. Mai apoi a devenit licențiat al Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta, unde a continuat studiul pianului și pe cel al artei dirijorale. În anul 2002, Alpaslan este câștigător al Competiției Internaționale de Dirijat „Dimitris Mitropoulos” din Atena, moment în care se afirmă ca dirijor. Activitatea sa profesională se desfășoară pe plan internațional, conducând orchestre renumite precum Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Athens State Symphony Orchestra, Saint Petersburg Philharmonic Orchestra.

Date

oct. 21 2021
Expired!

Time

7:00 pm - 8:30 pm

Location

Filarmonica de Stat Oradea
Sari la conținut